Există un spațiu în apartamentele din România proiectat ca să stai la aer, să bei o cafea, să te uiți la vecini. Astăzi adăpostește, în cele mai multe cazuri, un bax de apă din 2023, o bicicletă cu o roată, cutia de la televizor („dacă trebuie să-l dau înapoi”), un scaun rupt, borcane goale și pline, o mătură, un aspirator vechi și un sac de haine „pentru donat”, din ultima mutare.
Se cheamă balcon. Sau lojă, ca să sune mai bine. În majoritatea blocurilor l-au închis cu termopan, ceea ce l-a transformat definitiv din loc de stat în loc de pus. Iar un loc „de pus” se umple. E o lege a fizicii, ca gravitația, doar mai deprimantă.
De ce balconul se umple primul
Pentru că e la limită. Nu e în casă, deci nu te deranjează. Nu e afară, deci nu te simți prost. E locul ideal în care amâni o decizie fără s-o vezi. Fiecare obiect de-acolo e o întrebare la care n-ai vrut să răspunzi: „îl mai folosesc?”, „îl repar?”, „îl dau cuiva?”. Balconul e sala de așteptare a lucrurilor tale.
Mai e ceva: balconul e singurul loc din apartament pe care nu-l vede nimeni, nici tu. Nu inviți musafiri în balcon, nu faci poze în balcon. De-aia nu simți nevoia să arate a ceva. Sufrageria trebuie să arate bine, deci lucrurile urâte migrează acolo, cum sertarul cu cabluri stă sub televizor, nu pe masă.
Un weekend, un balcon
Planul
- Sâmbătă dimineață: totul afară. Da, totul, în sufragerie. Numai un balcon gol îți arată ce ai. Și cât praf era. E o experiență.
- Trei grămezi, ca la testul celor 12 luni: rămâne, pleacă, nu știu. La balcon, „rămâne” e de obicei minuscul: mătura, aspiratorul, eventual uneltele. Restul aștepta o decizie.
- Sâmbătă după-amiază: grămada „pleacă” chiar pleacă. Anunțuri pentru ce valorează ceva, „gratuit” pentru ce merge, dar nu merită efortul, reciclare pentru rest. Borcanele goale la sticlă. Cutia de la televizor la carton; televizorul, dacă se strică, oricum nu-l mai iau înapoi în cutie.
- Duminică: înapoi doar ce rămâne, pe un singur perete. Un raft, nu trei. Restul rămâne gol. Tentația să umpli golul e enormă; rezistă o săptămână și nici nu te mai deranjează.
Locatarii clasici ai balconului și ce faci cu ei
- Cutiile de la electronice. Le ții pentru garanție? Garanția e pe factură, nu pe cutie. Le ții pentru vânzare? O cutie crește prețul unui telefon cu câteva procente, timp de un an. Apoi e carton. Regula: păstrezi cutia cât ține garanția, dacă încape pliată.
- Bicicleta stricată. Reparația costă mai puțin decât crezi și mai mult decât vale bicicleta, ambele deodată. Ori o repari luna asta, ori o dai cuiva care o repară. Nu există a treia variantă, „stă în balcon până o repar”. Asta e prima, doar cu trei ani întârziere.
- Sacul cu haine „de donat”. Donatul se întâmplă când hainele ajung la cineva, nu când le-ai pus în sac. Un drum. Azi. Există containere textile, asociații și grupuri de cartier unde un sac de haine copii dispare într-o oră.
- Borcanele. Zece pentru murături sunt un plan. Șaptezeci sunt acumulare. Ai pus zece anul trecut? Ține douăsprezece.
- Baxul de apă / uleiul / făina „la ofertă”. Nu e depozit, e balcon. Vara face 40 de grade acolo. Ce-ai cumpărat la ofertă, ca să economisești, se strică mai repede decât ai economisit.
Ce faci cu balconul după
Nimic special. Un scaun. Poate două. O plantă pe care o uzi când îți aduci aminte. Ideea nu e o terasă din reviste, ci să nu mai fie o cameră de amânări. Un balcon gol nu e spațiu pierdut. E spațiu. Ăsta era rostul lui de la început, până a venit primul bax.
Balconul e sala de așteptare a lucrurilor tale. Numai că nimeni nu le strigă numărul.
