Pe scurt
Un obiect valorează cât plătește cineva pe el azi, nu cât ai dat tu atunci. Verifici în două minute cu cât se vând (nu se afișează) lucruri asemănătoare, împarți la doi dacă ești optimist și decizi: anunț, donat sau container.
Toată lumea are în casă un obiect „care valorează ceva”. Aparatul foto din 2011. Serviciul de cafea de la nuntă. Bicicleta cu care ai mers de trei ori. Mobilierul de pin masiv cumpărat când pinul masiv era o idee. Și toată lumea știe, undeva, că nu valorează chiar atât. Hai să punem cifre.
Prețul de cumpărare e o amintire, nu o valoare
Cât ai plătit pe un obiect zice despre tine în ziua aia, nu despre el azi. Piața nu ține minte factura. Se uită la trei lucruri: cine mai vrea așa ceva, cât de repede găsește altul și cât efort e să-l ia de la tine. Restul e sentiment, iar sentimentul nu se plătește la ridicare personală.
Regula grosolană, care merge în majoritatea cazurilor: un obiect folosit, în stare bună, se vinde undeva între o treime și jumătate din cât costă nou azi. Nu nou de atunci, azi. Dacă a apărut între timp un model nou, ia prețul lui și scade și mai mult. Dacă obiectul nu se mai fabrică și lumea îl caută, e altă discuție — dar aia e rară și de obicei o știi deja.
Testul de două minute
- Caută obiectul pe două-trei platforme de anunțuri. Nu prima pagină, ci anunțurile vechi, cele care stau de luni de zile. Alea-s prețurile la care nu se vinde.
- Caută-l și nou. Dacă-l găsești nou cu 30% peste cât cer vânzătorii de second-hand, nimeni nu-l ia second-hand. Vezi cazul pinului masiv.
- Ia media anunțurilor, apoi scade un sfert. Oamenii afișează prețul la care ar vrea să vândă. La care chiar vând e mai jos, doar că nu se vede.
- Adaugă starea reală. „Ca nou” înseamnă cutie și zero zgârieturi. Dacă ai zis „ca nou” și cumpărătorul găsește o zgârietură, ai pierdut vânzarea, nu 50 de lei.
Ce iese de aici e prețul. Nu ne place nici nouă cât valorează bicicleta medicinală. Dar e prețul.
Ce se vinde bine și ce nu (o listă sinceră)
- Se vând: electronicele de maximum trei-patru ani, sculele de firmă, bicicletele, echipamentul sportiv de sezon (schiuri toamna, nu primăvara), mobilierul mic și ușor de cărat, jucăriile mari, cărucioarele și pătuțurile, instrumentele muzicale.
- Se vând greu: canapelele și dulapurile mari (transportul costă cât obiectul), hainele obișnuite la bucată, cărțile una câte una, vesela, decorațiunile, „set de vase”.
- Nu se vând, oricât ai încerca: imprimante vechi, televizoare cu tub, monitoare de 17 inch, telefoane fără baterie, „colecții” de reviste și orice are cablul pierdut.
A doua categorie e unde oamenii pierd cel mai mult timp. Un dulap de 200 de lei care cere doi oameni, o dubă și trei etaje fără lift nu-i un dulap de 200 de lei. E un dulap gratis, cu opțiune de bacșiș.
Pragul: când merită un anunț
Un anunț bun costă vreo zece minute: poze, text, răspunsuri la mesaje, o întâlnire. Dacă obiectul aduce sub 50 de lei, ai lucrat pe mai puțin decât un job de student. Se poate și așa, dar atunci fă-o ca să ajungă la cineva, nu pentru bani. Sub prag, obiectul merge la „gratuit, ridicare personală” sau la o donație și pleacă în aceeași zi.
Peste prag, merită, și efortul se poate scurta: pozezi obiectul, iar JustSell îi scrie descrierea și propune un preț pornind de la ce se vinde acum. Nu e un oracol, e o estimare — dar una fără amintiri despre cât ai plătit tu. Exact ce-ți trebuie.
Un ultim adevăr neplăcut
Obiectul ținut „pentru că valorează ceva” pierde din valoare în fiecare lună. Telefonul de anul trecut e la jumătate anul ăsta și la un sfert anul viitor. Singurul moment în care ce nu folosești valorează cel mai mult e acum. Nu e slogan, e depreciere.
Un obiect valorează exact cât e dispus cineva să dea pe el azi. Restul e nostalgie cu preț afișat.
Data viitoare, partea în care majoritatea anunțurilor mor înainte să înceapă: poza.
